Igaş: Voiculescu e pentru prima dată preşedinte înlocuitor al Senatului şi are emoţiile unui debutant

Liderul senatorilor PDL, Traian Igaş, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, referindu-se la scrisoarea trimisă de către Dan Voiculescu şefului statului că preşedintele fondator al PC "este pentru prima dată preşedinte înlocuitor al Senatului şi are emoţiile unui debutant".
Igaş a arătat că preşedintele Traian Băsescu a adresat Parlamentului o solicitare în baza Constituţiei şi a Regulamentelor parlamentare şi este de datoria preşedinţilor celor două Camere să convoace Birourile permanente pentru a stabili data şi ora şedinţelor pentru sesiunea extraordinară, atât în comisiile de specialitate, cât şi în plen.
"Sigur, domnul Dan Voiculescu, fiind pentru prima dată preşedinte înlocuitor al Senatului, are emoţiile unui debutant care încă nu s-a familiarizat cu această funcţie şi care nu are nici deprinderea unui parlamentar activ. Nu trebuie să facă altceva din postura de preşedinte al Senatului decât să convoace Biroul Permanent al Senatului şi la această întâlnire îi vom explica care sunt paşii următori", a precizat Igaş.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, desemnat de Mircea Geoană să asigure preşedinţia Senatului până în 7 august, i-a transmis, miercuri, şefului statului, Traian Băsescu, o scrisoare în care îi cere să reformuleze solicitarea de convocare a sesiunii extraordinare, respectând procedurile.
Voiculescu menţionează, în scrisoare, că şeful statului trebuie să precizeze în solicitare inclusiv durata de desfăşurare a sesiunii extraordinare, în conformitate cu prevederile art.81 alin.(2) din Regulamentul Senatului.
Preşedintele a anunţat, săptămâna trecută, că va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară la începutul lunii august, în primul rând pentru Legea ANI.
Sursa: www.mediafax.ro
Igaş, despre declaraţiile lui Videanu: Perfecţiune în totalitate este doar în creaţia lui Dumnezeu
"Perfecţiune în totalitate nu există decât în creaţia lui Dumnezeu. Orice guvern, orice ministru şi orice om, până la urmă, e perfectibil. Sigur că doar cine nu munceşte nu greşeşte, actualul guvern a muncit mult, dar trebuie să recunoaştem că s-au făcut şi unele greşeli", a precizat pentru MEDIAFAX Traian Igaş. Ministrul Economiei, liderul PDL Adriean Videanu, susţine, într-un interviu acordat Revistei 22, că poate că cea mai mare problemă a partidului este că nu are înlocuitor pentru Traian Băsescu. Ulterior, Biroul de Presă al Ministerului, a precizat că în timpul interviului, ministrul Videanu, răspunzând unei întrebări şi referindu-se la eventualele "probleme" ale Cabinetului a dorit, "într-o tentă ironică, să sublinieze problema, care, în opinia domniei sale, este cea mai mare: aceea a comunicării publice". "Din păcate însă, la transcrierea interviului, nota ironică din tonul ministrului Videanu nu a putut fi redată, generând o interpretare eronata a ideii sale. Evident că niciun Guvern nu poate fi perfect. Important este să conştientizezi acest lucru şi să încerci permanent să-ţi îmbunătăţesti activitatea", se arată în comunicat. Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, marţi, pentru "Gândul", referindu-se la declaraţiile liderului partidului Adrian Videanu despre Guvernul perfect, că asemenea afirmaţii "sunt de neînţeles" şi "te fac din ce în ce mai puţin iubit în partid". Sursa: www.mediafax.ro Traian Igas la Stirea zilei, discutie aprinsa cu Eugen Nicolaescu, fost ministru al sanatatii publiceLiderul senatorilor PD-L, Traian Igas, a participat ieri la emisiunea moderata de d-na. Vranceanu Firea, "Stirea zilei". Invitatii au fost: Traian Igas - PDL, Ecaterina Andronescu - vicepresedinte PSD, fost ministru al educatiei, Eugen Nicolaescu - vicelider deputati PNL, fost ministru al sanatatii publice si Eugen Nicolicea - deputat independent. Puteti urmari emisiunea si la link-ul: http://inregistrari.antena3.ro/view-19_Jul-2010-Stirea_Zilei-10.html. Sursa: www.antena3.ro Igaş prevesteşte „un pas înainte” în partid pentru Gheorghe FalcăAstăzi se anunţă o şedinţă interesantă a conducerii centrale a PDL. Conform liderului senatorilor democ Sursa: www.observator.info Liderul senatorilor PDL: Nu mai putem garanta disciplina aleşilor la o nouă moţiune
|






Liderul senatorilor PDL Traian Igaş a declarat, miercuri, comentând afirmaţia lui Adriean Videanu că Guvernul este perfect, că "perfecţiune în totalitate nu există decât în creaţia lui Dumnezeu".
rat-liberali, arădeanul Traian Igaş, în şedinţa Biroului Permanent Central ar putea fi luată decizia de a delimita atribuţiile de partid de cele guvernamentale, în cazul membrilor Guvernului. Adică, democrat-liberalii care fac parte din Guvernul Boc ar urma să fie degrevaţi de unele răspunderi în interiorul partidului. „S-a discutat despre o echipă de comunicatori, ideea fiind de a dat posibilitatea partidului să funcţioneze normal, indiferent de programul celor din Guvern. Şi Guvernul trebuie să aibă identitatea lui, şi partidul. Sunt oameni care au mai mult timp pentru partid decât guvernanţii, oameni din alte generaţii care poate au fost văzuţi mai puţin”, a declarat Traian Igaş. Conform senatorului arădean, nu se va produce şi o modificare tehnică în structura de conducere a partidului, în sensul că unii democrat-liberali (din Guvern sau nu) ar putea să-şi părăsească funcţile deţinute. „ Este vorba mai mult de oameni care să comunice atât în exteriorul partidului, cât şi în interiorul lui. Ei se vor ocupa mai mult de partid până la următoarele alegeri”, a explicat Igaş. Printre aceşti noi „comunicatori” ai PDL s-ar putea afla şi primarul Gheorghe Falcă. Acesta „ ar fi mai potrivit pentru aşa ceva (decât Igaş, n.r.). Eu cred că e un moment potrivit şi pentru el să facă un pas înainte”, a conchis Traian Igaş.
Liderul senatorilor PDL Traian Igaş a declarat că dacă Guvernul nu îşi va respecta promisiunile de restructurare a aparatului de stat, "nimeni nu va putea garanta că acest Guvern va rămâne şi că parlamentarii PDL vor mai fi soldaţi disciplinaţi, în cazul unei noi moţiuni de cenzură".




















