Cererea de reexaminare a legii ANI, adoptată de Senat

Raportul comisiilor reunite juridică şi pentru drepturile omului privind cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la Legea privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a fost adoptat, miercuri, de plenul Senatului, cu 111 voturi 'pentru', 3 abţineri şi un vot 'împotrivă'.
Prin acest Raport, au fost admise doar două dintre cele şase puncte importante ale cererii de reexaminare.
Astfel, Senatul a reintrodus, la solicitarea şefului statului, în lege, obligaţia tuturor candidaţilor, de la preşedintele României până la consilierii locali, de a depune declaraţii de avere şi de interese şi să elimine dezincriminarea faptei celui care se autodenunţă în cazul completării greşite a formularelor, înainte ca ANI să se sesizeze.
Senatul votează cererea de reexaminare la legea ANI în bloc, nu pe amendamente Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a avertizat, miercuri, de la tribuna Senatului, că, în cazul în care raportul la cererea de reexaminare a legii ANI va fi votat amendament cu amendament, există riscul ca la final cererea de reexaminare să nu mai treacă.Haşotti i-a solicitat preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, să supună la vot solicitarea grupului PDL, anunţată de liderul acestuia, Traian Igaş, de a se vota pe puncte cererea de reexaminare şi nu în bloc, conform Regulamentului. 'Toate solicitările de reexaminare, în toţi aceşti 20 de ani, s-au votat da, sau nu. Nu s-au făcut niciodată amendamente. (...) Camera nu avea dreptul să facă amendamente care să completeze sau să elimine texte votate iniţial', a mai spus el. Haşotti a adăugat că nu poate fi discutat unul dintre punctele cererii de reexaminare - introducerea în declaraţiile de avere a unei rubrici în care titularul să declare dacă el sau familia au derulat contracte finanţate de stat - deoarece acesta nu are drept de iniţiativă legislativă şi pentru că se pot discuta doar texte care au fost o dată votate. 'În situaţia în care plenul va decide să se voteze amendament cu amendament, există riscul ca raportul să nu întrunească 69 de voturi şi să nu avem deloc ANI', a spus liderul senatorilor liberali. Liderul senatorilor PDL, Traian Igaş, a anunţat, la începutul dezbaterilor privind cererea de reexaminare că liderii de grup ar fi convenit asupra unei modalităţi de vot pe puncte, amendament cu amendament. La finalul discuţiilor pe procedură, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a supus propunerea democrat liberalilor la vot, însă a fost respinsă, neîntrunind majoritatea voturilor celor prezenţi. Legea este de natură organică şi astfel, pentru ca cererea de reexaminare să fie admisă, este nevoie de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. AGERPRES Traian Igaș propune prelungirea programului de lucru pentru finalizarea legilor cu adoptare tacităSenatorii au decis, miercuri, cu majoritate de voturi, prelungirea programului plenului forului superior legislativ până la epuizarea legilor care au termen de adoptare tacită în această zi. AGERPRES Senatorul Gheorghe Severin, suspendat pe termen nelimitat din grupul parlamentar al PDL
Senatorul democrat liberal Gheorghe Severin a fost suspendat pe o perioadă nelimitată din grupul parlamentar al PDL din Senat, a declarat luni, pentru AGERPRES, liderul grupului senatorilor democrat-liberali, Traian Igaş.
Potrivit acestuia, decizia a fost luată luni, în urma unei şedinţe a grupului parlamentar. 'Grupul parlamentar al PDL are un regulament de funcţionare şi organizare, în comparaţie cu alte grupuri care nu au un document de acest gen. În baza acestui regulament, anumiţi colegi pot fi sancţionaţi în anumite condiţii de încălcare a regulamentului. Noi am avut astăzi o discuţie la grup şi am decis suspendarea pe o perioadă nelimitată a senatorului Georgică Severin şi, în aceste condiţii, am decis schimbarea sa din două comisii unde activa şi mutarea la o altă comisie', a declarat Traian Igaş. Participarea Ministrului Adriean Videanu la Sedinta Grupului PDL Senat
În locul dumnealui, la Comisia de Cultură a fost numit senatorul Valentin Calcan, iar la Comisia de Externe, senatorul PDL Sorina Plăcintă. Tot doamna senator Sorina Plăcintă a preluat şi Preşedinţia Grupului de Prietenie Româno-Egiptean. Sursa: www.pdlsenat.ro |






Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a avertizat, miercuri, de la tribuna Senatului, că, în cazul în care raportul la cererea de reexaminare a legii ANI va fi votat amendament cu amendament, există riscul ca la final cererea de reexaminare să nu mai treacă.





















