Traian Igaş (PDL) despre invitaţia lui Geoană: Noi vom fi prezenţi şi sâmbătă la Senat
Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal din conducerea Senatului vor fi prezenţi sâmbătă la întâlnirea cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, luând cunoştinţă de invitaţia acestuia, a declarat, pentru AGERPRES, liderul senatorilor PDL, Traian Igaş.'Noi suntem prezenţi şi azi şi vom fi prezenţi şi mâine', a spus Igaş.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a transmis vineri dimineaţă o scrisoare membrilor Biroului Permanent al Camerei superioare, pe care i-a invitat la o discuţie, sâmbătă, la ora 12,00, pe marginea moţiunii de cenzură iniţiată de social-democraţi.
La rândul său, vicepreşedintele Senatului democrat-liberalul Anca Boagiu a susţinut că preşedintele Senatului încalcă Legea fundamentală şi are 'o atitudine iresponsabilă şi nejustificată'. AGERPRES
Reprezentanţii PDL în BP vor face act de prezenţă vineri la Senat, chiar dacă Mircea Geoană lipseşte Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal în Biroul Permanent al Senatului s-au adunat, vineri dimineaţă, în sala grupului parlamentar, în aşteptarea întâlnirii la care a fost invitat preşedintele Camerei superioare, Mircea Geoană, chiar dacă, în absenţa acestuia, vor face un simplu 'act de prezenţă'.Liderul grupului PDL din Senat, Traian Igaş, a declarat, pentru AGERPRES, că, în condiţiile în care preşedintele Senatului a declinat invitaţia de a participa la o întâlnire cu reprezentanţii arcului guvernamental, aceştia din urmă vor face 'act de prezenţă'. 'Noi suntem aici. Noi respectăm Constituţia şi legile ţării. Mircea Geoană ar fi trebuit să participe la această întâlnire, să ne explice de ce a refuzat convocarea Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere', a afirmat Igaş. La rândul său, liderul grupului UDMR din Senat, Andras Fekete, a declarat, pentru AGERPRES, că personal nu poate participa la reuniune, având alte angajamente în colegiul pe care îl reprezintă, subliniind că el nu are drept de vot în Biroul Permanent. Senatorul Igaş salută măsura Guvernului prin care sunt sprijiniţi cetăţenii care apelează la credite bancare
În momentul de față acest comision de rambursare anticipată a creditului variază între 4% şi 5%, iar ordonanța îl va situa undeva la maxim 1%. În acest fel, ne aliniem unei directive a Comisiei Europene, însă actul normativ românesc extinde măsurile la toate categoriile de credite, fie ele de consum, de leasing sau ipotecare. Guvernul îşi va asuma astazi răspunderea in ParlamentGuvernul îşi va asuma răspunderea, astăzi, 7 iunie, în faţa Parlamentului, pe cele două legi care reglementează măsurile de austeritate. Potrivit calendarului stabilit, luni, la ora 16.00, Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru primul text de lege - proiectul privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar privind -, iar la ora 17.00 urmează să-şi angajeze răspunderea pentru al doilea text - proiectul privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Preşedintele Băsescu şi liderii PDL se întâlnesc duminicăPreşedintele Traian Băsescu şi liderii Partidului Democrat Liberal se vor întâlni duminică, la ora 19,00, a confirmat liderul senatorilor PDL, Traian Igaş. Guvernul urmează să-şi asume răspunderea luni în faţa Parlamentului pe cele două legi care reglementează măsurile de austeritate. Înainte de a se prezenta în Parlament, Cabinetul Boc se va reuni luni dimineaţa pentru a discuta pe marginea amendamentelor ce au fost aduse de senatori şi deputaţi celor două proiecte de lege privind măsurile de austeritate. AGERPRES |






Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal în Biroul Permanent al Senatului s-au adunat, vineri dimineaţă, în sala grupului parlamentar, în aşteptarea întâlnirii la care a fost invitat preşedintele Camerei superioare, Mircea Geoană, chiar dacă, în absenţa acestuia, vor face un simplu 'act de prezenţă'.
Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență care vine în ajutorul unei mari părți a cetățenilor României. În baza acestui proiect, consumatorul are dreptul să se retragă din contract fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice. Această ordonanță aduce beneficii oricărui cetățean care încheie cu o bancă un contract de credit deoarece, după publicarea actului normativ, va avea posibilitatea ca în 14 zile după încheierea contractului să se retragă din contract fără a invoca motive. „În cazul în care a găsit o formulă mai atractivă și mai avantoasă cetățeanul va putea să opteze pentru cea din urmă” explică senatorul democrat-liberal Traian Igaș.




















