Cererea de reexaminare a legii ANI, adoptată de Senat

Raportul comisiilor reunite juridică şi pentru drepturile omului privind cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la Legea privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a fost adoptat, miercuri, de plenul Senatului, cu 111 voturi 'pentru', 3 abţineri şi un vot 'împotrivă'.
Prin acest Raport, au fost admise doar două dintre cele şase puncte importante ale cererii de reexaminare.
Astfel, Senatul a reintrodus, la solicitarea şefului statului, în lege, obligaţia tuturor candidaţilor, de la preşedintele României până la consilierii locali, de a depune declaraţii de avere şi de interese şi să elimine dezincriminarea faptei celui care se autodenunţă în cazul completării greşite a formularelor, înainte ca ANI să se sesizeze.
Au fost, însă, eliminate comisiile de cercetare a averilor şi a fost menţinut termenul de un an în interiorul căruia ANI poate efectua verificări asupra averilor persoanelor care şi-au finalizat mandatul.
De asemenea, s-a menţinut forma iniţială, decisă de Senat, în privinţa formularelor declaraţiilor de avere publice, din care au fost eliminate metalele preţioase, bijuteriile, obiectele de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, precum şi obiectele care fac parte din patrimonial cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
Nu a fost acceptată nici solicitarea preşedintelui de a se introduce, în declaraţiile de interese, o rubrică în care titularul să declare dacă el, soţul, copiii majori sau părinţii săi ori ai soţului au derulat sau derulează, direct sau prin intermediul vreunei societăţi comerciale la care sunt asociaţi ori acţionari, contracte finanţate din bani publici.
Totodată, potrivit formei propuse de cele două comisii, termenul în care vor trebui reactualizate, conform noii legi, declaraţiile de avere şi de interese, a fost mărit de la 30 de zile la 90 de zile după intrarea în vigoare a acesteia.
Forma finală a legii, supusă la vot de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost adoptată cu 115 voturi 'pentru', două 'împotrivă' şi nicio abţinere.
Precizam faptul că Grupul Senatorilor PDL, prin liderul acestuia, Traian Igas, a propus ca fiecare amendament sa fie discutat in Plen pentru a imbunatati si mai mult legea, dar neavand majoritate de voturi, s-a ajuns la solutia de mai sus.
Asa cum declara si Ministrul Justitiei la final, legea ANI a cunoscut o îmbunătăţire, cu toate că este încă departe de forma dorită.
'Evident că această situaţie va fi comentată în Raportul de ţară. Eu cred că va nota un uşor regres pe acest obiectiv, însă important este că prin cererea de reexaminare s-au adus unele îmbunătăţiri legii. (...) Este o variantă a legii mai bună decât cea veche, dar nu este întru totul ceea ce ne-am dorit', a declarat acesta.
Ministrul Justiţiei a adăugat că intenţionează să prezinte Parlamentului, în sesiunea viitoare, proiectul unui Cod de Integritate.
'Sper, însă, că vom continua aceste eforturi de constituire a unui Cod de Integritate, care să fie lansat Parlamentului spre dezbatere în sesiunea de toamnă şi să aducem acolo alte atribuţii care să întărească ANI. Nu e timp acum pentru o nouă dezbatere fiindcă azi se încheie actuala sesiune parlamentară', a declarat ministrul Predoiu.
Sursa: www.pdlsenat.ro











