Senatorul Constantin Traian Igas a declarat că presedintele Senatului, Mircea Geoană, a preluat abuziv conducerea şedinţei Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului. Acesta consideră că „răspunsul senatorilor democrat-liberali la un comportament atât de abuziv vine pe fondul propunerii făcute de domnul Geoană de a vota ordinea de zi într-o formulă convenabilă reprezentanţilor opoziţiei”.

Mai mult decât atât, Igas reclamă faptul că preşedintele Senatului a votat de două ori în Biroul Permanent la punctul ce viza scrisoarea şefului statului privind organizarea referendumului. „În urma a ceea ce s-a întâmplat în cadrul şedinţei Birourilor Permanente Reunite de astăzi, noi, senatorii democrat-liberali, vom depune la Comisia Juridică o sesizare în ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană şi atitudinea abordată de dânsul, sesizare care va conţine şi o propunerea unei penalizări”, a precizat liderul senatorilor democrat-liberali, Constantin Traian Igaş.

Sursa: News-Ar