igas_staticMinistrul de Interne, Traian Igaş (PDL), a declarat miercuri, după ce şedinţa plenului Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum, că speră ca săptămâna viitoare situaţia de blocaj din Senat să îşi găsească rezolvarea, inclusiv prin faptul că pentru legea asistenţei sociale se va împlini termenul de adoptare tacită în data de 3 noiembrie.

'Trebuie să putem debloca lucrările Senatului pentru a dezbate ceea ce avem pe ordinea de zi. Săptămâna viitoare cred că lucrurile se vor debloca probabil şi prin faptul că legea susţinută de Ministerul Muncii (legea asistenţei sociale - n.r.) va trece prin adoptare tacită şi se va duce la Camera Deputaţilor. De aceea cred că nu va mai fi aşa de mare încrâncenare şi săptămâna viitoare. Liderii grupurilor din Opoziţie sper că vor avea o mai mare luciditate şi implicare şi că vor conştientiza faptul că Senatul nu trebuie să îl transformăm într-o sală unde să promovăm circul', a spus Igaş.

Ministrul democrat-liberal a adăugat că Senatul trebuie să redevină funcţional pentru că 'atmosfera din Senat a fost una prielnică promovării actelor normative, dar din păcate în ultimele săptămâni am intrat într-un con de umbră'.

În ceea ce priveşte constituirea comisiei de anchetă privind alegerile din judeţul Neamţ, Traian Igaş a susţinut că aceasta 'nu îşi are rostul'.

'Eu cred că nu avem ce constata la Neamţ. Nu cred că această comisie îşi are rostul. Eu nu ştiu ce s-a discutat la nivelul liderilor de grup. Nouă nu ni s-a transmis că a fost o înţelegere cu privire la această comisie. E doar o petardă pe care încercăm să o aruncăm în ochii opiniei publice pentru a-i distrage atenţia de la motivele pentru care în Senat nu se lucrează în această perioadă', a conchis ministrul de Interne. AGERPRES