Liderul grupului parlamentar al PD-L din Senat, Traian Igaş, a anunţat că democrat-liberalii vor solicita din nou introducerea pe ordinea de zi a revocării din funcţie a preşedintelui Camerei superioare, Mircea Geoană.

'PD-L va continua să solicite introducerea pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea privind revocarea din funcţie a lui Mircea Geoană până când aceasta va fi aprobată'', a declarat marţi, după şedinţa Biroului Permanent, liderul senatorilor PD-L, Traian Igaş.


'Vom susţine din nou introducerea solicitării noastre pe ordinea de zi a plenului şi vom uza de toate pârghiile pe care le oferă Regulamentul pentru a duce la bun sfârşit demersul pe care l-am început. Vom cere reintroducerea în Biroul Permanent şi vom insista ca propunerea noastră să fie luată în considerare', a spus Traian Igaş.

Sursa: www.pdlsenat.ro

 

Liderul senatorilor PD-L a susţinut că preşedintele Senatului a comis un abuz, încălcând mai multe articole din Regulament. Potrivit lui Igaş, Geoană ar fi încălcat articolul 31 alineatele 1 şi 2, în care se precizează că preşedintele Senatului care a avut o solicitare de revocare nu putea să conducă şedinţa Biroului Permanent. 'A doua încălcare, gravă în opinia noastră, este articolul 85 alineatul 3, prin care fiecare grup parlamentar, sau fiecare senator poate solicita introducerea unui punct pe ordinea de zi al BP, fără ca acesta să se pronunţe în legătură cu acest lucru', a afirmat Igaş.
Comentând declaraţiile chestorului social democrat Ioan Chelaru, care a afirmat că solicitarea PD-L este neconstituţională, liderul senatorilor PD-L a replicat: ' Domnul Chelaru să vină să ne spună cărui articol din Regulament şi Constituţie îi contravine solicitarea noastră'.
'Avem nevoie de echilibru, de linişte în activitatea Senatului, să putem să legiferăm. În condiţiile în care avem, practic, o dictatură care este susţinută chiar de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu putem continua', a susţinut senatorul PD-L.

Ultima actualizare ( Miercuri, 10 Martie 2010 12:37 )