Senatorul Igaş salută măsura Guvernului prin care sunt sprijiniţi cetăţenii care apelează la credite bancare
Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență care vine în ajutorul unei mari părți a cetățenilor României. În baza acestui proiect, consumatorul are dreptul să se retragă din contract fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice. Această ordonanță aduce beneficii oricărui cetățean care încheie cu o bancă un contract de credit deoarece, după publicarea actului normativ, va avea posibilitatea ca în 14 zile după încheierea contractului să se retragă din contract fără a invoca motive. „În cazul în care a găsit o formulă mai atractivă și mai avantoasă cetățeanul va putea să opteze pentru cea din urmă” explică senatorul democrat-liberal Traian Igaș.
În momentul de față acest comision de rambursare anticipată a creditului variază între 4% şi 5%, iar ordonanța îl va situa undeva la maxim 1%. În acest fel, ne aliniem unei directive a Comisiei Europene, însă actul normativ românesc extinde măsurile la toate categoriile de credite, fie ele de consum, de leasing sau ipotecare.
“După cum bine știm foarte mulți români au apelat la un credit pentru a-și îmbunătăți viața” declară senatorul Igaș Traian.
„Astăzi Guvernul vine în sprijinul acestora cu o măsură mai mult decât necesară și foarte bine venită pentru noi toți cei care am apelat la un astfel de credit” înceie parlamentarul democrat liberal Traian Igaș.











