T. Igaş (PD-L): Orban ar fi coagulat o echipă mai puternică, deci realegerea lui Antonescu e benefică

Realegerea lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al liberalilor este bine-venită pentru PD-L, întrucât contracandidatul său, Ludovic Orban, ar fi putut coagula în jurul său o echipă mai puternică, consideră liderul PD-L din Senat, Traian Igaş.
"Crin Antonescu este un bun orator, dar nu este un om de echipă. Este un individualist. Din acest punct de vedere, realegerea sa în funcţia de preşedinte al PNL este benefică pentru PD-L, întrucât Orban ar fi putut coagula în jurul său o echipă mai puternică", a comentat Igaş, pentru AGERPRES, sâmbătă, rezultatul Congresului PNL.
Crin Antonescu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al partidului, fiind ales cu 986 de voturi, spre deosebire de contracandidatul său Ludovic Orban, care a obţinut 357 de voturi.
Sursa: AGERPRES



























